sâmbătă, ianuarie 10, 2015

Manifest ortodox împotriva statului abuziv

λεγει αυτω ο πιλατος τι
εστιν αληθεια και τουτο
 ειπων παλιν εξηλθεν προς
 τους ιουδαιους και λεγει
αυτοις εγω ουδεμιαν
αιτιαν ευρισκω εν αυτω
Statul abuziv își are originea în iad. El este păcătuirea dusă la nivel de artă politică. Este expresia cea mai concretă a luptei împotriva lui Dumnezeu. Nu vă lăsați păcaliți, nu este statul comunist, nu este statul militar, nu este cel teocratic, nu este cel cezaro-papist și nici cel capitalist ori corporatist. 
Este doar atît: statul abuziv.
Pentru noi, ortodocșii, trebuie să fie limpede că lipsa trăirii credinței noastre în gesturile mărunte duce la lipsa lui Dumnezeu din societate și că aceasta face loc abuzului. Păcatul îi învață pe cei robiți de el și vrăjiți de patimi, dintre care cele mai vizibile sînt: slava deșartă, mîndria, iubirea de bani și averi, să se folosească de orice doctrină le justifică atitudinile și le susține demersul. Așa se face că unii îmbrătișează credința pentru a exploata oportunități și adesea au succes ajungînd să conducă diferite comunitați de credință. Nu contează că sînt creștini sau altceva. Pot fi musulmani sau budiști. 
Aceștia au o singură religie și aceea are o singură poruncă: a nu leapăda păcatul. 
Ei se află acolo pentru oportunități și satisfacere nu pentru slujirea religioasă. 
Îi identificăm adesea: preoți, protopopi, episcopi, pastori, predicatori sau muftii și imami, ori rabini sau guru. 
Cînd se amestecă în politică, asemenea oameni devin periculoși, cînd au brațe înarmate în ascultarea lor devin cu adevărat abuzivi. 
Unii o iau pe scurtătura religioasă și fără a se mai complica în vreun fel pentru a obține o poziție clericală vor doar influența de tip clerical.
 Aceștia țin discursuri și conferințe, seminarii, siteuri și forumuri, publică articole și cărți doar pentru a conjuga influența religioasă la politică și amîndouă la ambițiile pătimașe. Aceștia sînt de asemenea promotorii abuzului. Devin jurnaliști, lideri de opinie, avocati, judecători, primari sau președinti de țară. 
Nu contează, singurul lor meșteșug adevărat este de a sluji patimilor personale.
Alții se folosesc de influența cîștigată pe motiv religios prin negarea religiei. 
Aceștia creează, promovează și exploatează nemulțumiri legate de imoralitatea celor religioși, de fapt îi identifică atent pe nemernicii descriși anterior, pentru a cîștiga influență politică precum și pentru a-și justifica și satisface propriile patimi.
Pot fi comuniști sau corporatiști, tot același aluat, disocierea dintre ei se face doar în privința metodei prin care abuzează poporul. Și unii și alții susțin că sînt democratici. Se acuză reciproc că impun o iluzorie democrație dar au instaurat un de facto un stat abuziv în care cetățeanul este lipsit de drepturi și de putere. O apă și un pămînt. Slujitori ai iadului toți aflați în război cu binele lumii pentru a-și cîștiga falsul lor bine individual.
Părinții primului mileniu al Bisericii știu asta. Nu se lasă amăgiți de chipurile înșelătoare ale pătimașilor aflați în dregătorii și tronuri. Au luptat cu aceștia învățînd poporul să învingă păcatul. Un popor păcătos este unul usor de condus, e ca un animal dresat să primească recompensa. Vorbim de un dresaj simplist rezumat în expresia "faci ce-ți cer - ai recompensă, nu faci - ai pedeapsă".
Acest tip de popor are nevoie de stat pentru orice. 
Sărăcia aproapelui este treaba statului, siguranța străzii este treaba statului, siguranța cetății și a granițelor este treaba statului, apa - caldă ori rece - este treaba statului. Totul de la artificii la moarte devine treaba statului.
Poporul înrobit de păcat trăiește la nivel de resursă de stat. E o formă de energie regenerabilă care are ca unitate de măsură internatională omul. În statul abuziv nu este nevoie de idealuri și de spiritualitate, este nevoie de o cultură a resursei care să optimizeze metodele de exploatare și să mențină resursa la parametri optimi.
În statul abuziv este nevoie de opinie doar pentru a menține cele menționate mai sus: metodele de exploatare și parametrii.
Orice altă opinie precum și orice demers cultural sau spiritual care ar putea genera opinii altenative ori divergente reprezintă un pericol.
De aceea nu este dorit creștinismul ortodox. 
Pentru că, deși este trăit superficial de sute de milioane de oameni poate produce cîteva sute de mii de oameni care nu au nevoie de stat să le sustină traiul fiindca se hrănesc frugal, se îmbracă sobru și nu risipesc, nu au nevoie de stat pentru a-l ajuta pe aproapele fiindcă o fac ei în mod loial, integral pe termen lung și cu relflexe în veșnicie, nu au nevoie de stat să-i apere de hoții de găinii fiindcă ei prin aceste întîmplări îi găsesc pe cei care au nevoie de supă pe masă, nu au nevoie de NATO sa-i apere de ruși, fiindcă ei țin la mare preț rezistența antiotomană a strămosilor și pe sfinții din închisori care au învins comunismul, nu au nevoie de armata rusă să-i apere de homosexuali și de legile libidinoase ale Occidentului fiindcă ei înving homosexualitatea iubind homosexualii mai presus de orice drept pămîntesc. 
Pe ei îi urăsc activiștii LGBT pentru că sînt iubiți de cei pe care activiștii pretind că-i reprezintă. Dar ei nu trăiesc din imaginea homosexualității ci umăr la umăr, genunchi lîngă genunchi cu homosexuali, lesbiene, curvari si curve care vor să știe cum să caute binele si fericirea.
Nu există un grup subversiv mai periculos decît acesta care denunță statul abuziv sub orice formă se ascunde.
Acest grup are toate resursele care-i permit să rămînă o forță ce nu poate fi neglijată: are doctrină, are vechime, a învins orînduiri si le-a impus respectul, își poate asuma tronul imperial si se poate ascunde în peșteri. Dacă e liber, e periculos, dacă e în temniță e și mai periculos, dacă adepții sînt executați devine implacabil.
Dacă adepții sînt denigrați și compromiși atragi atenția asupra lor și îl ajuți să facă noi adepți.
Dacă sînt chemati la banchetul mitelor, nu vin, dacă se încearcă înfometarea lor, se bucură că le facilitezi demersul ascetic. Cine îi denigrează devine  penibil prin alăturare, cine îi laudă devine penibil pentru că laudă ceea ce nu trăiește.
Cine îi cenzurează descoperă că îi ajută să cîștige un public loial care soarbe învațătura cu intensitate.
Cine le deformează mesajul se desconspiră ca robi al nemerniciei și le consolidează mesajul.
Oricine poate deveni membru celui mai noncofnormist și puternic grup din istoria umanitații. Accesul este public, toți sîntm chemați, inițierea este însă personală.
Ei sînt peste tot iar în cărțile Părinților primului mileniu al Bisericii se găsesc indicațiile concrete pentru a te alătura lor. Sînt acolo, la ascunse la vedere.

Să ne vedem cu bine!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu